argintui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A arginta. –
Argint +
suf. -ui.argintui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A arginta. – Din
argint.argintui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)argintuí (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. argintuiésc, imperf. 3
sg. argintuiá; conj. prez. 3
să argintuiáscăargintuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)argint(u)ì v.
1. a polei sau a fereca cu argint;
2. fig.
și acum luna argintește tot Egipetul antic EM.
argintui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARGINTUÍ, argintuiesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A arginta. —
Argint +
suf. -ui.