apropria (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APROPRÍA, apropriez, vb. I.
Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin).
2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [
Pr.:
-pri-a] – Din
fr. approprier, lat. appropriare.apropria (Dicționar de neologisme, 1986)APROPRIÁ vb. I. tr. 1. A-și însuși un lucru (străin).
2. A face (ceva) să devină potrivit pentru un scop anumit. [Pron.
-pri-a, p.i., 3,6
-iază, ger.
-iind, part.
-iat. / < fr.
approprier, cf. lat., it.
appropriare].
apropria (Marele dicționar de neologisme, 2000)APROPRIÁ vb. tr. 1. a-și însuși lucruri sau bunuri străine; a-și atribui. 2. a face să devină potrivit (pentru). (< fr.
approprier, lat.
appropriare)
apropria (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APROPRÍA, apropriez, vb. I.
Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin).
2. A face ca ceva să fie potrivit pentru un anumit scop. [
Pr.:
-pri-a] –
Fr. approprier (
lat. lit. appropriare).
apropria (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apropriá (a ~) (a-și însuși)
(a-pro-pri-a) vb.,
ind. prez. 3
apropriáză, 1
pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)apropria (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APROPRIÁ, apropriez, vb. I.
Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin).
2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [
Pr.:
-pri-a] — Din
fr. approprier, lat. appropriare.aproprià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aproprià v. a-și însuși (mai ales pe nedrept):
își apropriază toate faptele mari (= fr.
aproprier).