aplecare - explicat in DEX

aplecare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APLECÁRE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Predispoziție, înclinație pentru ceva. – V. apleca.

aplecare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APLECÁRE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei; înclinare, încovoiere; fig. predispoziție.

aplecare (Dicționaru limbii românești, 1939)
aplecáre f., pl. ărĭ. Înclinare. Turburare de stomah [!]. Fig. Pornire, aplicațiune, talent.

aplecare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aplecáre (a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecắrii; pl. aplecắri

aplecare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aplecare f. 1. lucrarea de a (se) apleca; 2. fig. pornire, tragere-de-inimă.

aplecare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APLECÁRE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Pre­dispoziție, înclinație pentru ceva. — V. apleca.