apleca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aplecá (apléc, aplecát), vb. –
1. A înclina, a îndoi. –
2. A alăpta. –
3. A înclina, a tinde. –
4. A face greață. –
Mr. aplec, áplic „alăptez”,
megl. (
plec).
Lat. applĭcāre (Pușcariu 97; REW 548; Pascu, I, 35; Densusianu,
GS, II, 18);
cf. cat. aplegar, sp. allegar, port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui
a apleca la sîn; sensul 4 pare mai greu de explicat.
Cf. pleca. Der. aplecăciune, (
înv.; înclinație, tendință);
aplecător, adj. (care înclină);
aplecător, s. m. (crescător);
aplecătoare, s. f. (oaie care a lepădat);
aplecătură, s. f. (înclinație; pui de animal; greață);
aplecuș, s. m. (miel de lapte);
aplecuș, s. n. (coastă, povîrniș);
aplecușat, adj. (îndoit).