apleca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APLECÁ, apléc, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca;
fig. a (se) supune.
2. Tranz. (
Pop.) A alăpta.
3. Refl. Fig., A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau ceva.
4. Refl. (În
expr.)
A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Din
lat. applicare.apleca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aplecá (apléc, aplecát), vb. –
1. A înclina, a îndoi. –
2. A alăpta. –
3. A înclina, a tinde. –
4. A face greață. –
Mr. aplec, áplic „alăptez”,
megl. (
plec).
Lat. applĭcāre (Pușcariu 97; REW 548; Pascu, I, 35; Densusianu,
GS, II, 18);
cf. cat. aplegar, sp. allegar, port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui
a apleca la sîn; sensul 4 pare mai greu de explicat.
Cf. pleca. Der. aplecăciune, (
înv.; înclinație, tendință);
aplecător, adj. (care înclină);
aplecător, s. m. (crescător);
aplecătoare, s. f. (oaie care a lepădat);
aplecătură, s. f. (înclinație; pui de animal; greață);
aplecuș, s. m. (miel de lapte);
aplecuș, s. n. (coastă, povîrniș);
aplecușat, adj. (îndoit).
apleca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APLECÁ, apléc, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca;
fig. a (se) supune.
2. Refl. (În
expr.)
A i se apleca (cuiva) = a-i veni rău (cuiva), a i se face greață (din cauza mâncării).
3. Tranz. (
Pop.) A alăpta.
4. Refl. Fig. (
Înv.) A înclina către ceva. –
Lat. applicare.apleca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aplecá (a ~) (a-ple-) vb.,
ind. prez. 3
apleácăaplecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aplecà v.
1. a pleca un lucru spre ceva, a încovoia (cu mai puțină violență);
2. a alăpta (despre vite);
3. a avea aplecate. [Lat. APPLICARE, a se încovoia, vorbind de corp sau de pântecele prea încărcat, de unde sensul patologic al vorbei (V.
aplecate)].
apleca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APLECÁ, apléc, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca;
fig. a (se) supune.
2. Tranz. (
Pop.) A alăpta.
3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva.
4. Refl. (În
expr.)
A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. —
Lat. applicare.