apartenență - explicat in DEX

apartenență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element al unui ansamblu. – Din fr. appartenance.

apartenență (Dicționar de neologisme, 1986)
APARTENÉNȚĂ s.f. Faptul de a aparține cuiva sau de ceva. [Cf. fr. appartenance, it. appartenenza].

apartenență (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APARTENÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a aparține cuiva, de a ține de ceva. 2. (mat.) calitate a unui element care face parte dintr-o mulțime. (< fr. appartenance, it. appartenenza)

apartenență (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva. Apartenență de clasă. – Fr. appartenance.

apartenență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
apartenénță s. f., g.-d. art. apartenénței; pl. apartenénțe

apartenență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APARTENÉNȚĂ, apartenențe, s. f. Faptul de a ține, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element constitutiv al unui ansamblu. — Din fr. appartenance.