aparte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APÁRTE adv. În mod separat, deosebit (de...). ♦ (În teatru, ca indicație pentru actori). Ca și cum ar vorbi cu sine însuși, dar cu glas tare. ♦ (Adjectival) Deosebit, special, anumit.
Trăsătură aparte. –
A3 +
parte (după
fr. à part).
aparte (Dicționar de neologisme, 1986)APÁRTE adv. Separat. ♦ (
Teatru) Spus sie însuși, vorbind cu sine, dar tare (ca să audă publicul). //
adj.invar. Deosebit, special. [Cf. fr.
à part].
aparte (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)apárte adv. –
1. În mod separat. –
2. Deosebit, special. –
3. (
S. m.) Dialog fără martori, discuție cu sine.
It. aparte, cf. fr. aparté.aparte (Marele dicționar de neologisme, 2000)APÁRTE I.
adv. separat. II. adj. inv. deosebit, special. (după fr.
à part)
aparte (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APÁRTE adv. Separat. ♦ (În teatru, ca indicație pentru actori). Ca și cum ar vorbi cu sine însuși, dar cu glas tare. ♦ (Adjectival) Deosebit, special.
Avea un fel aparte de a vorbi. – Din
parte (după
fr. à part).
aparte (Dicționaru limbii românești, 1939)*apárte adv. (după it.
a parte și fr.
à part). În parte:
voĭ privi fie-care lucru aparte. S. n. fără pl. Ceĭa ce actoru spune aparte pe scena [!], presupunînd că nu-l aude de cît publicu.
aparte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!apárte adj. invar.,
adv.aparte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aparte adv. la o parte. ║ n.
1. vorbă sau frază rostită de un actor și pe care, chipurile, n´o aude întrevorbitorul;
2. mic grup separat, conversație particulară.
aparte (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APÁRTE adv. În mod separat, deosebit (de...). ♦ (În teatru, ca indicație pentru actori) Cu glas mai scăzut, ca și cum ar vorbi cu sine însuși. ♦ (Adjectival) Deosebit, special; anumit.
Trăsătură aparte. —
A3 + parte (după
fr. à part).