apartament (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APARTAMÉNT, apartamente, s. n. Locuință (într-o casă mai mare) compusă din mai multe camere (și dependințe). – Din
fr. appartement.apartament (Dicționar de neologisme, 1986)APARTAMÉNT s.n. Ansamblu de camere și dependințe care formează locuința cuiva. [Cf. fr.
appartement].
apartament (Marele dicționar de neologisme, 2000)APARTAMÉNT s. n. ansamblu de camere și dependințe care formează locuința cuiva. (< fr.
appartement, it.
appartamento)
apartament (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APARTAMÉNT, apartamente, s. n. Grup de încăperi într-o clădire, care formează o unitate și servește, de obicei, ca locuință. – După
fr. appartement.apartament (Dicționaru limbii românești, 1939)*apartamént n., pl.
e (fr.
appartement, it.
appartamento, care vine d.
appartare, a despărți. V.
de-partament). Grupă de camere:
în această casă apartamentu stăpînilor e la dreapta, ĭar al servitorilor la stînga.apartament (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apartamént s. n.,
pl. apartaménte; abr. ap.apartament (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apartament n.
1. diviziunile principale ale unei case;
2. locuință compusă din mai multe încăperi.
apartament (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APARTAMÉNT, apartamente, s. n. Grup de încăperi într-o clădire, care formează o unitate și servește ca locuință. — Din
fr. appartement.