anunț - explicat in DEX

anunț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare scrisă. – Din anunța (derivat regresiv).

anunț (Dicționar de neologisme, 1986)
ANÚNȚ s.n. Înștiințare scrisă ; încunoștințare. [< anunța, după fr. annonce].

anunț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
anúnț (anúnțuri), s. n. – Înștiințare (scrisă), aviz. – Fr. annonce. – Der. anunța, vb., din fr. annoncer; anunțător, adj. (care anunță).

anunț (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANÚNȚ s. n. înștiințare scrisă; aviz. (după fr. annonce)

anunț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare scrisă; încunoștințare. – După fr. annonce.

anunț (Dicționaru limbii românești, 1939)
*1) anúnț n., pl. urĭ (fr. annonce s. f., d. annoncer, a anunța. Lat. annuntius înseamnă „anunțător”). Înștiințare scrisă orĭ tipărită p. toată lumea: a publica un anunț în ziar.

anunț (Dicționaru limbii românești, 1939)
*2) anúnț, a -á v. tr. (fr. annoncer, d. lat. an-nuntiare. V. denunț). Fac cunoscut, public: a anunța o vînzare. Manifest: cerurile anunță gloria luĭ Dumnezeŭ. Prezic: barometru anunță timp frumos. Predic: a anunța evanghelia.

anunț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
anúnț s. n., pl. anúnțuri

anunț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANÚNȚ, anunțuri, s. n. Înștiințare (scrisă). — Din anunța (derivat regresiv).