anumit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANUMÍT, -Ă, anumiți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat.
O anumită zi. O anumită casă. ♦ Deosebit, special, aparte.
Se uita într-un anumit fel. 2. Unul, oarecare.
Anumiți oameni. –
Anume +
suf. -it (după
germ. bestimmt).
anumit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANUMÍT, -Ă, anumiți, -te, adj. 1. Bine determinat; hotărât, cunoscut.
O anumită zi. O anumită casă. ♦ Deosebit, special.
Se uita într-un anumit fel. 2. Unul, oarecare.
Anumiți oameni. – Din
anume +
suf. -it (după
germ. bestimmt).
anumit (Dicționaru limbii românești, 1939)anumít, -ă pron. indef. (d.
anume). Un anume, hotărît, precis, determinat, fix, special, destinat din ainte [!]:
într' un loc anumit, într' un anumit loc, o cantitate anumită. – Că limba-l socotește pronume indefinit, e gen. pl.
anumitor saŭ
unor anumițĭ (anumite), nu
anumiților (-elor): procesele anumitor despăgubirĭ.anumit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!anumít adj. m.,
pl. anumíți; f. anumítă, pl. anumíte; g.-d. pl. (antepus, neprecedat de alt determinant cu formă cazuală marcată)
m. și
f. anumítor (opiniile anumitor tineri/unor anumiți tineri)anumit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)anumit a. hotărît, preciz.
anumit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANUMÍT, -Ă, anumiți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat.
O anumită zi. O anumită casă. ♦ Deosebit, special, aparte.
Se uita într-un anumit fel. 2. Unul, oarecare.
Anumiți oameni. —
Anume +
suf. -it (după
germ. bestimmt).