antifrază (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANTIFRÁZĂ, antifraze, s. f. Figură retorică prin care o locuțiune, o frază etc. se întrebuințează cu înțeles contrar celui obișnuit. – Din
fr. antiphrase.antifrază (Dicționar de neologisme, 1986)ANTIFRÁZĂ s.f. Mod de exprimare prin care o locuțiune, o frază etc. se întrebuințează cu un înțeles contrar celui obișnuit. [< fr.
antiphrase].
antifrază (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANTIFRÁZĂ s. f. figură retorică prin care o locuțiune, o frază se întrebuințează cu un înțeles contrar. (< fr.
antiphrase)
antifrază (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTIFRÁZĂ, antifraze, s. f. Figură retorică prin care o locuțiune, o frază etc. se întrebuințează prin ironie sau eufemism, cu un înțeles contrar celui obișnuit. –
Fr. antiphrase (<
gr.).
antifrază (Dicționaru limbii românești, 1939)*antifráză f., pl.
e (vgr.
antiphrásis d.
anti, contra, și
phrasis, locuțiune).
Ret. Cuvînt eŭfemistic saŭ ironic care înseamnă tocmaĭ contraru realitățiĭ:
Eŭmenide (adică „binevoitoare”) îld.
Furiĭ; Filopátor adică „iubitor de tată”) cum i se zicea luĭ Ptolemeŭ care-l ucisese pe tatăl săŭ. V.
retorică.antifrază (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)antifráză (-ti-fra-) s. f.,
g.-d. art. antifrázei; pl. antifrázeantifrază (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)antifrază f. întrebuințare (prin eufemism sau ironie) a unei vorbe sau a unei propozițiuni într’un sens opus celui adevărat:
Eumenidele, adică
Binevoitoarele, ca nume al
Furiilor sau al zeițelor
răsbunătoare; Milostivele, adică
Ielele sau zinele
rele cari paralizează.
antifrază (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANTIFRÁZĂ, antifraze, s. f. Figură retorică prin care o locuțiune, o frază etc. se întrebuințează cu înțeles contrar celui obișnuit. — Din
fr. antiphrase.