anormal - explicat in DEX

anormal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANORMÁL, -Ă, anormali, -e, adj. Care se abate de la normal; contrar regulilor, normelor obișnuite. ♦ (Despre ființe) Cu infirmități fizice sau psihice. – Din fr. anormal, lat. anormalis.

anormal (Dicționar de neologisme, 1986)
ANORMÁL, -Ă adj. Contrar regulilor, normelor obișnuite. ♦ (Despre oameni) Care prezintă infirmități fizice sau psihice. [< fr. anormal, cf. lat.med. anormalis].

anormal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANORMÁL, -Ă adj. contrar regulilor, normelor. ◊ (despre oameni) care prezintă infirmități fizice sau psihice. (< fr. anormal)

anormal (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANORMÁL, -Ă, anormali, -e, adj. Care se abate de la normele obișnuite; (despre ființe) cu infirmități fizice sau psihice. – Fr. anormal (lat. lit. anormalis).

anormal (Dicționaru limbii românești, 1939)
*anormál, -ă adj. (mlat. anormalis, d. vgr. a-, fără, și lat. normalis, normal, regular). Contra normeĭ: dezvoltare, formațiune anormală. Adv. Dezvoltat anormal.

anormal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
anormál (neobișnuit) adj. m., pl. anormáli; f. anormálă, pl. anormále

anormal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
anormal a. contrar regulelor: fenomen anormal.

anormal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANORMÁL, -Ă, anormali, -e, adj. Care se abate de la normal; contrar regulilor, normelor obișnuite. ♦ (Despre ființe) Cu infirmități fizice sau psihice. — Din fr. anormal, lat. anormalis.