anodin - explicat in DEX

anodin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANODÍN, -Ă, anodini, -e, adj. Fără importanță sau valoare; fără urmări. – Din fr. anodin.

anodin (Dicționar de neologisme, 1986)
ANODÍN, -Ă adj. (Liv.) Fără importanță, neînsemnat; inofensiv. [< fr. anodin, cf. gr. anodynos < an – fără, odyne – durere].

anodin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANODÍN, -Ă adj. banal, fără valoare, neînsemnat; inofensiv. (< fr. anodin)

anodin (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANODÍN, -Ă, anodini, -e, adj. Fără importanță sau valoare; fără urmări; inofensiv. – Fr. anodin (< gr.).

anodin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*anodín, -ă adj. (vgr. anódynos, d. an-, fără, și odís, odín, durere acută, d. odýne, durere). Med. Care lucrează fără durere: băutură anodină. Fig. Slab, inofensiv: sátiră anodină. S. n., pl. e. Medicament anodin. Adv. A critica anodin.

anodin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
anodín adj. m., pl. anodíni; f. anodínă, pl. anodíne

anodin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
anodin a. 1. care nu produce durere: remediu anodin; 2. fig. inofensiv, neînsemnat: satiră anodină.

anodin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANODÍN, -Ă, anodini, -e, adj. Fără importanță sau valoare; fără urmări. — Din fr. anodin.