anocato (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANOCÁTO adv. (
Înv.) În neorânduială, de-a valma. –
Ngr. ano kato.anocato (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)anocáto adv. – Cu burta în sus; pe dos, invers.
Ngr. ἄνω ϰάτω sau ἀνάϰατο (Gáldi 148).
Sec. XVIII, astăzi ieșit din uz.
anocato (Dicționaru limbii românești, 1939)anocáto adv. (ngr.
anokáto, d.
áno, sus, și
káto, jos. V.
înalgĭos).
Fam. Rar azĭ. Hara-para, val-vîrtej:
lucrurile eraŭ anocato. – Și
anucát, huștĭulĭuc.anocàto (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)anocàto adv. Mold.
fam. anapoda (învechit):
îmi fac casa anocato AL. [Gr. mod. ANOKATO, lit. deasupra-dedesubt].