anima (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANIMÁ, aním, vb. I.
Tranz. și
refl. A (se) face mai activ sau mai expresiv, a da sau a căpăta (mai multă viață); a (se) însufleți. [
Prez. ind. și:
animez] – Din
fr. animer, lat. animare.anima (Dicționar de neologisme, 1986)ANIMÁ vb. I. tr., refl. A da viață, a (se) însufleți, a stimula. [< fr.
animer, lat.
animare <
anima – suflet].
anima (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)animá (animéz, animát), vb. – A însufleți, a încuraja.
Fr. animer. –
Der. (din
fr.)
animați(u)ne, s. f.;
animator, adj.;
animozitate, s. f.;
desanima, vb. (a descuraja);
inanimat (
var. neanimat),
adj.;
reanima, vb.anima (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANIMÁ vb. tr., refl. a da viață, a (se) însufleți, a (se) înviora. (< fr.
animer, lat.
animare)
anima (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANIMÁ, aním, vb. I.
Tranz. și
refl. A (se) face mai activ sau mai expresiv; a (se) însufleți. [
Prez. ind. și:
animez] –
Fr. animer (
lat. lit. animare).
anima (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)animá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
anímăanimà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)animà v.
1. a însufleți, a da viață;
2. fig. a îmbărbăta:
speranța, animă înc’odată tremurândul picior EM.;
3. a învia:
chiar țărna din morminte s’animă și tresare AL.
anima (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANIMÁ, aním, vb. I.
Tranz. și
refl. A (se) face mai activ sau mai expresiv, a da sau a căpăta mai multă viață; a (se) însufleți. [
Prez. ind. și:
animez] — Din
fr. animer, lat. animare.