animal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s. n.,
adj. 1. S. n. Ființă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca;
p. restr. vietate, jivină, dobitoc.
2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (
1).
3. Adj. De animal (
1), propriu animalelor.
Căldură animală. ♦ De natură organică.
Cărbune animal. – Din
fr. animal, lat. animalis.animal (Dicționar de neologisme, 1986)ANIMÁL s.n. 1. Ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc.
2. (
Fig.) Om josnic, stăpânit de instincte proprii animalelor. //
adj. De animal, referitor la animale, propriu animalelor. [Cf. fr.
animal, it.
animale, germ.
Animal < lat.
animal].
animal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)animál (animále), s. n. – Ființă, vietate, jivină, dobitoc.
Fr. animal; cf. nămaie. –
Der. (din
fr.)
animalic, adj.;
animalcul, s. n.;
animalitate, s. f. (lipsă de simțire; viață animală).
animal (Dicționar de argou al limbii române, 2007)animal, animale s. n. femeie frumoasă
animal (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANIMÁL I.
s. n. 1. ființă care are organe de simț, de mișcare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat.
animal)
animal (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANIMÁL1, animale, s. n. 1. Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; făptură, vietate.
2. Fiară, dobitoc; vită. –
Fr. animal (
lat. lit. animal).
animal (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANIMÁL2, -Ă, animali, -e, adj. De animal, propriu animalelor.
Căldură animală. ♦ De natură organică.
Cărbune animal. –
Fr. animal (
lat. lit. animalis).
animal (Dicționaru limbii românești, 1939)*1) animál n., pl.
e (lat.
ánimal, -ális, d.
ánima, suflet. V.
inimă, unanim). Ființă organizată care simte și se mișcă (vietate, dobitoc, gînganie):
calu e un animal erbivor. Fig. Om prost, grosolan (dobitoc). V.
dihanie.animal (Dicționaru limbii românești, 1939)*2) animál, -ă adj. (lat.
animalis). De animal:
viața animală. Regim animal. Totalitatea animalelor.
Fig. Defav. Material, sensual:
instincte animale.animal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)animál1 adj. m.,
pl. animáli; f. animálă, pl. animále