amină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. – Din
fr. amine.amină (Dicționar de neologisme, 1986)AMÍNĂ s.f. 1. Substanță cu proprietățile amoniacului, care face parte dintr-un grup de baze azotate.
2. Combustibil folosit la avioanele reactoare. [< fr.
amine].
amină (Marele dicționar de neologisme, 2000)AMÍNĂ s. f. compus organic din amoniac, prin substituirea atomilor de hidrogen cu radicali organici. (< fr.
amine)
amină (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. –
Fr. amine.amină (Dicționaru limbii românești, 1939)*amínă f., pl.
e. Chim. Corp care rezultă din înlocuirea unuĭa saŭ tuturor atomilor de idrogen din amoniac saŭ idrat de amoniŭ pin [!] radicaliĭ mono- saŭ polivalențĭ aĭ idrocarburilor. Aminele-s lichide la temperatura ordinară și foarte volatile.
amină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amínă s. f.,
g.-d. art. amínei; pl. amíneamină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMÍNĂ, amine, s. f. Compus organic derivat al amoniacului. — Din
fr. amine.