amenințător - explicat in DEX

amenințător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. – Amenința + suf. -ător.

amenințător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință; care sperie, care îngrozește. – Din amenința + suf. -(ă)tor.

amenințător (Dicționaru limbii românești, 1939)
amenințătór, -oáre adj. Care amenință. V. iminent și cominatoriŭ.

amenințător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
amenințătór adj. m., pl. amenințătóri; f. sg. și pl. amenințătoáre

amenințător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
amenințător a. care amenință.

amenințător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AMENINȚĂTÓR, -OÁRE, amenințători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care amenință, care sperie, care îngrozește. — Amenința + suf. -ător.