amenința (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMENINȚÁ, améninț, vb. I.
Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el).
2. A face un gest de amenințare.
3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva.
4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a...
5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. –
Lat. *amminaciare (
< minaciae „amenințări”).
amenința (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)amenințá (amenințát, amenințát), vb. – A arăta intenția de a face rău cuiva. –
Var. (a)meni(n)ța, (a)meli(n)ța (
înv.) La. *
ammῑnaciāre, de la
minaciae „amenințare” (Pușcariu 77; DAR; REW 5584);
cf. it. minacciare (
sicil. amminazzari),
prov.,
cat. menassar, fr. menacer, sp. amenazar, port. ameaçar. După Philippide,
Principii, 98, din
lat. minitor „a amenința”.
Der. amenințător, adj. (care amenință);
amenințătură, s. f. (amenințare).
amenința (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMENINȚÁ, améninț, vb. I.
Tranz. 1. A manifesta față de cineva intenția de a-i face rău (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva).
Ș-apoi se-ncrunta Și-i amanința Să-i puie de vii Chiar în temelii (ALECSANDRI).
2. A face un gest de amenințare.
Spunea ceva și amenința cu mâna (PAS).
3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva.
Bălțile neasanate amenință sănătatea locuitorilor. 4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a...
Pereții umezi amenințau să cadă (DUNĂREANU).
5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti (ceva).
Umbre fioroase Ce ies din întunerec o crimă amenințând (ALEXANDRESCU). –
Lat. *amminaciare (
< minaciae „amenințări”).
amenința (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amenințá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
aménințăamenințà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)amenințà v.
1. a înfricoșa cu o pedeapsă;
2. a face semn de amenințare:
amenință asupra lor și se făcură stane de piatră ISP.;
3. (galicism) a fi de temut:
casa amenință să cază. [Lat. *ADMINACIARE, din MINACIAE, amenințări, de unde și forma secundară
amerințà; sensul 3 după fr.
menacer].
amenința (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMENINȚÁ, ameninț, vb. I.
Tranz. 1. A arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el).
2. A face un gest de amenințare.
3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva.
4. A fi gata să..., a fi pe punctul de a...
5. (Rar) A anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios. —
Lat. *amminaciare (<
minaciae „amenințări”).