alăpta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALĂPTÁ, alăptez, vb. I.
Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. –
A3 +
lapte (după
fr. allaiter).
alăpta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)alăptá (-téz, -át), vb. – A hrăni cu laptele propriu, a da să sugă. –
Mr. alăptez. Formație
neol., cel puțin în
rom., pe baza
fr. allaiter (
cf. REW 143). Nu este atestat uzul său
pop.alăpta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALĂPTÁ, alăptez, vb. I.
Tranz. A hrăni un nou-născut cu lapte, dându-i să sugă de la mamelă. – Din
a3 +
lapte (după
fr. allaiter).
alăpta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alăptá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
alăpteázăalăpta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALĂPTÁ, alăptez, vb. I.
Tranz. A hrăni puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da să sugă; a apleca. —
A3 + lapte (după
fr. allaiter).
alăptà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alăptà v. a da să sugă lapte, a da țâță. [Lat. ALLACTARE].