alămărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALĂMĂRÍE1, alămării, s. f. Fabrică, atelier sau prăvălie de obiecte de alamă (
1). –
Alămar +
suf. -ie.alămărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALĂMĂRÍE2 s. f. Obiecte de alamă; alămuri. –
Alamă +
suf. -ărie.alămărie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALĂMĂRÍE, alămării, s. f. 1. Fabrică, atelier sau prăvălie de obiecte de alamă.
2. Obiecte de alamă; alămuri. – Din
alămar +
suf. -ie, (2) din
alamă +
suf. -(ă)rie.alămărie (Dicționaru limbii românești, 1939)alămăríe f. Fabrică saŭ prăvălie de alamă.
alămărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alămăríe s. f.,
art. alămăría, g.-d. art. alămăríei; (ateliere, obiecte)
pl. alămăríi, art. alămăríilealămărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alămărie f. fabrică sau prăvălie de alămuri.
alămărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALĂMĂRÍE1, alămării, s. f. Fabrică, atelier sau prăvălie de obiecte de alamă (
1). –
Alămar +
suf. -ie.alămărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALĂMĂRÍE2 s. f. (Cu sens colectiv.) Obiecte de alamă; alămuri. —
Alamă +
suf. -ărie.