aluneca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALUNECÁ, alúnec, vb. I.
Intranz. 1. A-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă (și a cădea, a se prăbuși).
2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor.
3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. [
Var.:
lunecá vb. I] –
Lat. lubricare.aluneca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALUNECÁ, alúnec, vb. I.
Intranz. 1. A-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă; (prin exagerare) a cădea, a se prăbuși.
Unul din caii trăsurii alunecă și căzu (REBREANU).
2. A se deplasa de la locul unde era așezat.
Paltonul i-a alunecat de pe umeri. 3. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; a se strecura, a pătrunde.
Alunecă gârla între sălcii (IOSIF). ◊
Expr. A aluneca printre degete = a fi greu de prins, de găsit; a scăpa de sub control. –
Lat. lubricare.aluneca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alunecá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
alúnecăalunecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alunecà v.
1. a scăpa, a cădea pe un loc neted:
să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse EM.;
2. fig. a greși, a se abate dela datorie:
nu alunecase până atunci, era curat cum îl făcuse mă-sa ISP. [V.
luneca].
aluneca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALUNECÁ, alunec, vb. I.
Intranz. 1. A-și pierde echilibrul (și a cădea) călcând pe o suprafață lucioasă.
2. A se mișca lin, fără a întâmpina vreo rezistență; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul față de celălalt tangențial, fără a se rostogoli; a se strecura ușor.
3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greși. —
A3 + luneca.