alună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊
Alună de pământ (sau
americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă (
Arachis hypogaea). –
Lat. *abellona (
= abellana [nux]).
alună (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)alúnă (-ne), s. f. – Fructul alunului. –
Mr. allună, istr. alure. Lat. *
abĕllona, de la
abĕllāna (Pușcariu 70; Candrea-Dens., 51; REW 17; DAR). Din forma normală provin
it. avellana, v. fr. avelaine, sp. avellana, cat. vellana, astur. ablana, port. avella; prin forma incertă se explică
tarent. alońę, prov. aulona, lion.
alonn. Pentru fonetism,
cf. și Meyer-Lübke,
Dacor., III, 643.
Der. alun, s. m., formație regresivă, ca
prună-prun, dudă-dud etc.;
aluna, vb. (a căsca ochii, a se holba);
alunar, s. m. (aluniș; rozătoare, pîrș; pasăre, gaiță de munte; luna iulie), al cărui ultim sens constituie o coincidență curioasă cu
ngr. ἀλωνάρις „iulie” din
gr. ἀλωνεύομαι (Pușcariu 70); dar prezența lui -
u- arată că imaginația
pop., luînd acest cuvînt din
ngr., l-a asociat cu familia lui
alună; alunel, s. n. (dans popular);
aluniș, s. n. (desiș de aluni);
alunească, s. f. (dans de nuntă), confuzie cu
nunească; aluniu, adj. (de culoarea alunei).
Aluniță (
var. alunică, alunea),
s. f., considerat de DAR drept
dim. de la
alună, a fost apoi semnalat de Pușcariu,
Dacor., I, 225 (
cf. REW 19 și Puscariu,
Lr., I, 17), drept
der. al
bg. lunica „aluniță”, de la
luna „lună”. Ca în alte cazuri, contrariul pare mai sigur, căci
bg. lunica nu este suficient pentru a explica cuvîntul
rom. și
var. sale.
Cf., totuși,
tc. aluné „aluniță”, citat de Popescu-Ciocănel, 11.
alună (Dicționar de argou al limbii române, 2007)alună, alune s. f. testicul
alună (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ALÚNĂ (
lat. *
abellona)
s. f. 1. Fructul alunului, achenă comestibilă, sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, înconjurată, la bază de un înveliș verde în formă de degetar.
2. Alună de pămînt = plantă anuală din familia fabaceelor, înaltă de 30-35 cm, cu flori galbene (
Arachis hypogaea); originară din America de Sud, este cultivată în zonele sudice pentru semințele sale comestibile și uleiul alimentar extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în sol (de unde vine și numele), are semințe care conțin 42-59 la sută substanțe grase și 20-34 la sută substanțe proteice.
Sin. arahidă.alună (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului. ◊
Alune de pământ (sau
americane) = fructele comestibile ale unei mici plante tropicale (
Arachis hypogae); arahidă. –
Lat. *abellona (
= abellana [nux]).
alună (Dicționaru limbii românești, 1939)alúnă f., pl.
e (lat.
abellana, ave lana, subînț.
nux, adică „nucă din Abella, Avella”, un oraș în Companĭa [Italia] celebru pin [!] alune. Din
avellana s' a făcut
a lana, alină, apoĭ, pin [!] schimbare de sufix,
alună, saŭ pin met.
allevana, aluină, alună, ca din
levando luînd și
luund, mrom.
lund. (Dac. 3,643). Fructu alunuluĭ (o ghindă).
Alune americane, fructele arachideĭ. V.
arachidă.alună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alúnă s. f.,
g.-d. art. alúnei; pl. alúnealună (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alună f. un fel de nucă mică, fructul comestibil al alunului. [Lat. pop. *ABELLONA = clasic AVELLANA].
alună (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALÚNĂ, alune, s. f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliș verde în formă de degetar. ◊
Alună de pământ (sau
americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru semințele sale comestibile și uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine și numele) și care conține substanțe grase și substanțe proteice; arahidă
(Arachis hypogaea). – Lat.
*abellona (=
abellana [nux]).