altoială(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ALTOIÁLĂ,altoieli, s. f. (Rar) Altoire. [Pr.: -to-ia-] – Altoi2 + suf. -eală.
altoială(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ALTOIÁLĂ,altoieli, s. f. Altoire. – Din altoi2 + suf. -eală.
altoială(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) altoiálă (rar) s. f., g.-d. art. altoiélii; pl. altoiéli
altoială(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ALTOIÁLĂ,altoieli, s. f. (Rar) Altoire. [Pr.: -to-ia-] — Altoi2 + suf. -eală.