altoire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de
a altoi2; altoit
1, altoială. –
V. altoi2.altoire (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de
a altoi2.
altoire (Dicționaru limbii românești, 1939)altoíre f. Acțiunea de a altoi.
altoire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)altoíre s. f.,
g.-d. art. altoírii; pl. altoírialtoire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)altoire f.
1. fapta de a altoi;
2. operațiune prin care se sădește un altoiu.
altoire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALTOÍRE, altoiri, s. f. Acțiunea de
a altoi2; altoit
1, altoială. —
V. altoi2.