alienare - explicat in DEX

alienare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] – V. aliena.

alienare (Dicționar de neologisme, 1986)
ALIENÁRE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; înstrăinarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, în anumite condiții social-istorice, a întregii activități umane și a rezultatelor acesteia (problemele muncii, instituțiile sociale, valorile spirituale) în forțe străine și vrăjmașe omului. [< aliena].

alienare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALIENÁRE s. f. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare. ◊ (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație. (< aliena)

alienare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALIENÁRE, alienări, s. f. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. [Pr.: -li-e-]

alienare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alienáre (-li-e-) s. f., g.-d. art. alienắrii; pl. alienắri

alienare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALIENÁRE, alienări, s. f. 1. (Jur.) Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3. (Med.; în sintagma) Alienare mintală = nebunie. [Pr.: -li-e-] — V. aliena.