alianță - explicat in DEX

alianță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică între două sau mai multe state, pe bază de tratat, prin care statele respective se obligă să acționeze în comun sau să se ajute în anumite împrejurări, în special în caz de război ori al unui atac îndreptat de alte state împotriva unuia dintre statele aliate. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin contractarea unei căsătorii, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.

alianță (Dicționar de neologisme, 1986)
ALIÁNȚĂ s.f. 1. Pact între două sau mai multe grupuri, făcut pentru a întări o legătură sau în vederea realizării unor anumite scopuri; legătură stabilită între două sau mai multe state pe baza unui tratat. 2. Legătură care se stabilește între familiile a două persoane care se căsătoresc. ◊ Rudă prin alianță = persoană înrudită cu cineva prin căsătorie. [< fr. alliance].

alianță (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALIÁNȚĂ s. f. 1. înțelegere politică între două sau mai multe state, grupuri sociale, clase, partide politice. 2. legătură între familiile a două persoane ce se căsătoresc. ♦ rudă prin ~ = afin. (< fr. alliance)

alianță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Legătură (temporară) între două sau mai multe grupuri în vederea realizării unui scop comun; legătură stabilită între două sau mai multe state, pe baza unui tratat. ◊ Alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare = legătură strânsă, tovărășie, colaborare între clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, în vederea luptei comune pentru desființarea exploatării omului de către om, pentru construirea socialismului și desființarea claselor. 2. (În expr.) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin contractarea unei căsătorii, rudă cu rudele soției sau ale soțului. [Pr.: -li-an-] – Fr. alliance.

alianță (Dicționaru limbii românești, 1939)
*aliánță f., pl. e (fr. alliance). Uniune pin [!] căsătorie. Confederațiune între state orĭ între suveranĭ: tractat de alianță. Fig. Uniune, amestecătură de maĭ multe lucrurĭ; alianța prudențeĭ și a curajuluĭ. Alianță de cuvinte, unire de cuvinte care formează o expresiune însemnată, precum: nu vede de cît noaptea, nu aude de cît liniștea.

alianță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aliánță (-li-an-) s. f., g.-d. art. aliánței; pl. aliánțe

alianță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alianță f. 1. act de aliare; 2. unire prin căsătorie; 3. unire sau confederațiune între State.

alianță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Alianță f. 1. Tripla alianță, unirea Angliei, Olandei și Suediei în contra lui Ludovic XIV (1663); 2. coalițiunea (după îndemnul lui Bismark) între Germania, Austria și Rusia (1872), apoi Italia în locul Rusiei (1887), garantându-se integritatea teritoriilor respective; 3. Sfânta alianță, ligă formată în 1815 de Rusia, Austria și Prusia spre a combate spiritul revoluționar în Europa.

alianță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică de durată între două sau mai multe state, stipulată în acorduri sau tratate, prin care hotărăsc să-și acorde asistență politică și militară reciprocă. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin căsătorie, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] — Din fr. alliance.