alergătoare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALERGĂTOÁRE, alergători, s. f. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a se face urzeala.
2. (
Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. – Din
alerga +
suf. -(ă)toare.alergătoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALERGĂTOÁRE, alergători, s. f. III. 1. Dispozitiv pe care se pun mosoare cu fire pentru a face urzeala la războaiele de țesut țărănești.
2. (
Înv.) Parc vast, împrejmuit, în care erau ținute anumite animale și în care se organizau vânători. –
Alerga +
suf. -ător.alergătoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alergătoáre (cursă, parc, obiect)
s. f.,
g.-d. art. alergătórii; pl. alergătórialergătoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alergătoare f.
1. piatra de sus a morii (care se învârtește);
2. unealtă compusă din cinci bețe spre a urzi sculurile de țesut.