alean - explicat in DEX

alean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. [Pr.: a-lean] – Din magh. ellen „contra”.

alean (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
aleán (aleánuri), s. n. – Suferință, necaz, supărare. Mag. ellén „contra” (DAR). Cihac propune sl. alinŭ „insidios”, care pare mai puțin convingător. Limba actuală începe să confunde alean cu der. de la a alina „a consola”; cf. în farmacia mea a tot lecuitoare aleanuri am la chinurile-abia simțite (Arghezi). – Der. alenșug, s. n. (dușmănie), din mag. ellenség.

alean (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. Suferință, durere, amar (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. (Rar) Dușmănie. – Magh. ellen „contra”.

alean (Dicționaru limbii românești, 1939)
aleán (ea dift.) n., pl. urĭ (ung. ellen, contra, contrar, dușman). Dușman (Vechĭ). Cĭudă, necaz, dușmănie (Trans.): a avea alean pe cineva. Dor, tristeță: a-țĭ spune aleanu. Melancolie, visare: l-a cuprins aleanu. În alean, într' alean (Vechĭ), în potrivă [!], contra.

alean (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
aleán, -uri, s.n., adv. – 1. Durere sufletească, necaz, întristare. 2. Dor, melancolie. 3. Dușmănie, ură, vrăjmășie, pică: „Două fete fac alean / Pentr-un fir de măghiran” (Bârlea 1924, I: 261). 4. (adv.) Încet, agale. – Din magh. ellén „contra” (DA, DER).

alean (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aleán s. n., pl. aleánuri

alean (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alean n. 1. Tr. pică, necaz: Câte-s [dușmane] dela noi la deal, toate țin pe mine alean POP.; 2. dor, întristare: să-i spuie aleanul sufletului AL.; 3. melancolie: las aleanul să mă fure EM. [Ung. ELLEN, vrășmaș, sens familiar vechilor texte și celor din Ardeal („vulpe vicleană mie cu totul aleană”, Leonat și Dorofata); în limba modernă, accepțiunea vorbei, particulară stilului poetic, a fost înnobilită].

alean (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. — Din magh. ellen „contra”.