albioară(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ALBIOÁRĂ,albioare, s. f. Albiuță. [Pr.: -bi-oa-] – Albie + suf. -ioară.
albioară(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ALBIOÁRĂ,albioare, s. f. Albiuță. – Din albie + suf. -ioară.
albioară(Dicționaru limbii românești, 1939) 1) albioáră f., pl. e (lat. pop. albióla, cl. alvéola. V. alveolă). Albie mică.
albioară(Dicționaru limbii românești, 1939) 2) albioáră f., pl. e (dim. d. alb). Munt. Begliță.
albioară(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) albioáră(-bi-oa-) s. f., g.-d. art. albioárei; pl. albioáre
albioară(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ALBIOÁRĂ,albioare, s. f. Albiuță. [Pr.: -bi-oa-] — Albie + suf. -ioară.