albime(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ALBÍME,albimi, s. f. (Rar) Albeață (1). – Alb + suf. -ime.
albime(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ALBÍME,albimi, s. f. (Rar) Albeață (1). – Din alb2 + suf. -ime.
albime(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) albíme (rar) s. f., g.-d. art. albímii; pl. albími
albime(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) albime f. față albă: nici marmura cioplită albimea ta nu ’ntrece AL.
albime(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ALBÍME,albimi, s. f. (Rar) Albeață (1). — Alb + suf. -ime.