albastru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALBÁSTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj.,
s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦
Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊
Expr. Inimă-albastră =
a) suflet trist,
p. ext. tristețe, jale;
b) necaz, mânie, furie.
Cu (sau
de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (
Fam.)
E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă.
2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊
Albastru de metilen = colorant albastru (
1) întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină.
Albastru de Prusia (sau
de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru. –
Lat. albaster (<
albus).