alai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊
Loc. adv. Cu (sau
în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva;
p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (
Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din
tc. alay.alai (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)alái (aláiuri), s. n. –
1. Cortegiu, suită. –
2. Pompă, ceremonial. –
3. Adunare zgomotoasă, șleahtă.
Mr. alae. Tc. alay (Șeineanu, II, 14; Roesler 581; Lokotsch 51);
cf. ngr. ἀλάϊ,
bg.,
sb. alai.alai (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ALAI, culme muntoasă în Kirghizia și Tadjikistan (C.S.I.), alcătuită din roci cristaline. Lungime: 400 km.
Alt. max.: 5.064 m (
vf. Skobeleva). Ghețari.
alai (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o paradă, o persoană de seamă etc. ◊
Loc. adv. Cu (sau
în)
alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva;
p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (
Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. –
Tc. alay.alaĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)aláĭ n., pl.
urĭ (turc.
alaĭ). Pompă, cortegiŭ. Procesiune.
Iron. L-a dat afară cu alaĭ, l-a dat afară cu gălăgie. V.
escortă.alai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alái s. n.,
pl. aláiurialai (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊
Loc. adv. Cu (sau
în)
alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva;
p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (
Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. — Din
tc. alay.