alarma - explicat in DEX

alarma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer.

alarma (Dicționar de neologisme, 1986)
ALARMÁ vb. I. 1. refl., tr. A (se) neliniști. ♦ A (se) înfricoșa; a (se) speria. 2. tr. A da alarma; a pune în stare de alarmă. [< fr. alarmer].

alarma (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALARMÁ vb. I. tr., refl. a (se) înfricoșa; a (se) alerta. II. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1). (< fr. alarmer)

alarma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) speria. ♦ Tranz. A pune în stare de atenție mare, de pregătiri. A alarmat tabăra. – Fr. alarmer.

alarma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alarmá (a ~) vb., ind. prez. 3 alarmeáză

alarma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALÁRMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). — Din fr. alarmer.

alarmà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alarmà v. a da alarma, a speria.