ajuta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AJUTÁ, ajút, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A(-și) da ajutor, sprijin. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-l ajuta (pe cineva)
puterea (sau
capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ◊
Expr. (
Absol.)
Doamne-ajută =
a) formulă de invocare a divinității, folosită la începutul unei acțiuni;
b) (substantivat) situație favorabilă în evoluția unei acțiuni, în starea cuiva; spor, mers bun al treburilor;
c) (substantivat,
ir.) lovitură.
(Mai) de Doamne-ajută = (mai) de seamă, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦
Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor.
2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. –
Lat. adjutare.ajuta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ajutá (ajutát, ajutát), vb. – A da ajutor, sprijin. –
Mr. ağut, megl. jut, istr. (a)jut. Lat. adῑūtāre (Pușcariu 51; Candrea-Dens., 34; REW 172; DAR; la Cicero:
adjutare; cf. it. ajutare, prov. ajudar, fr. aider, sp. ayudar, gal.,
port. ajudar. Der. ajutat, s. n. (ajutor);
ajutător, adj. (auxiliar).
ajuta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AJUTÁ, ajút, vb. I.
1. Tranz. A da cuiva ajutor. ◊
Expr. A-l ajuta (pe cineva)
puterea (sau
capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ♦
Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor.
2. Intranz. A fi de folos; a sluji. ◊
Expr. Doamne-ajută =
a) formulă de invocare a divinității, folosită de către cei credincioși la începutul unei acțiuni;
b) (substantivat) spor, mers bun al treburilor;
c) (substantivat,
ir.) lovitură. (
Loc. adj.)
(Mai) de doamne-ajută = (mai) de seamă, de oarecare valoare. –
Lat. adjutare.ajuta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ajutá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
ajútăajutà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ajutà v. a ușura pe cineva la greu sau la nevoie. [Lat. ADJUTARE].
ajuta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AJUTÁ, ajút, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A(-și) da ajutor, sprijin. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-l ajuta (pe cineva)
puterea (sau
capul, mintea etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. (
Absol.)
Doamne-ajută =
a) formulă de invocare a divinității folosită la începutul unei acțiuni;
b) (substantivat) situație favorabilă în evoluția unei acțiuni, în starea cuiva; spor, mers bun al treburilor;
c) (substantivat;
ir.) lovitură, bătaie. ◊
Loc. adj. (Mai) de Doamne-ajută = (mai) de seamă, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦
Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor.
2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. —
Lat. adjutare.