ajutător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AJUTĂTÓR, -OÁRE, ajutători, -oare, adj. Care ajută; auxiliar. –
Ajuta +
suf. -ător.ajutător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AJUTĂTÓR, -OÁRE, ajutători, -oare, adj. Care ajută; auxiliar. – Din
ajuta +
suf. -(ă)tor.ajutător (Dicționaru limbii românești, 1939)ajutătór, -oáre adj. Care ajută:
un prieten ajutător, o prietenă ajutătoare. Gram. Auxiliar, care servește la ajutat în compozițiune:
verb ajutător (ca
am fost, voĭ fi).
ajutător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ajutătór adj. m.,
pl. ajutătóri; f. sg. și
pl. ajutătoáreajutător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ajutător a. care ajută;
verb ajutător, care ajută la conjugarea celorlalte:
a fi, a avea, a voi. ║ m. ajutor.
ajutător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AJUTĂTÓR, -OÁRE, ajutători, -oare, adj. Care ajută; auxiliar. —
Ajuta +
suf. -ător.