ajungere(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) AJÚNGERE s. f. (Rar) Faptul de a (se) ajunge. – V. ajunge.
ajungere(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) AJÚNGERE s. f. (Rar) Faptul de a (se) ajunge.
ajungere(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) ajúngere (rar) s. f., g.-d. art. ajúngerii
ajungere(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) AJÚNGERE s. f. (Rar) Faptul de a (se) ajunge. — V. ajunge.