aiurire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) AIURÍRE s. f. v. aiurare.
aiurire(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) AIURÍRE s. f. v. aiurare.
aiurire(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) aiurire f. 1. delir: un vis de aiurire AL.; 2. turbare: pe maluri sdruncinate de aiurirea mării EM.
aiurire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) AIURÍRE s. f. v. aiurare.