aiepta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AIEPTÁ, aiépt, vb. I.
Refl. (
Reg.) A-și lua avânt. ♦
Tranz. A arunca, a repezi cu putere. [
Pr.:
a-iep-] –
Lat. adjectare.aiepta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aieptá (-t, -át), vb. – A ademeni, a corupe.
Lat. allĕctāre (Hasdeu 583; Candrea,
Éléments, 90; Pușcariu 41; Candrea-Dens., 28; REW 355; DAR);
cf. it. allettare, fr. allécher. Cuv. rar, necunoscut practic în
lit.aiepta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aieptá (-t, -át), vb. – A arunca.
Lat. *aiectāre, de la
ēiectāre (Pușcariu 42; Candrea-Dens., 27; DAR). Posibilitatea acestei
der. a fost pusă sub semnul întrebării datorită
rom. al lui
i lat. în hiat, care în mod normal trebuia să dea
j (
cf. Diculescu,
Elementele, 463). Se pare, totuși, că
i lat. s-a redus pînă la dispariție înainte de
e (Rosetti, I, 73),
cf. quietus › (în)cet, astfel că nu există motiv pentru a contesta rezultatul
aiepta. Philippide,
O rămășiță, 21, propune
lat. *
abiectāre și Diculescu,
Elementele, 463, o compune cu
ad de la
gr. ἰάπτω „a arunca”, supoziție care nu reprezintă nici un avantaj. În
Trans. –
Der. aiept, s. n. (aruncare);
aieptător, adj. (care aruncă).
aiepta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AIEPTÁ, aiépt, vb. I.
Refl. (
Reg.) A se pregăti pentru a se avânta; a-și lua avânt. ♦
Tranz. A arunca, a repezi cu putere. –
Lat. adjectare.aiepta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aieptá (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
aiáptă; conj. prez. 3
să aiépteaieptà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aieptà v. Tr. a repezi (cu putere):
Fierul pe care-l aiept... (COȘBUC). [Lat. ADJECTARE, a arunca].
aiepta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AIEPTÁ, aiépt, vb. I.
Refl. (
Reg.) A-și lua avânt. ♦
Tranz. A arunca, a repezi cu putere. —
Lat. adjectare.