agregare - explicat in DEX

agregare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; agregație. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele. – V. agrega.

agregare (Dicționar de neologisme, 1986)
AGREGÁRE s.f. Faptul de a se agrega; unire a unor părți între care nu există o legătură intimă; unire într-un tot; agregație. ◊ Stare de agregare = fiecare dintre cele trei stări de consistență sub care se poate prezenta materia. [< agrega].

agregare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AGREGÁRE s. f. faptul de a se agrega; agregație. ♦ stare de ~ = fiecare dintre cele trei stări de consistență a materiei. (< agrega)

agregare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; alipire. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență diferită sub care se poate prezenta materia.

agregare (Dicționaru limbii românești, 1939)
*agregáre f. Acțiunea de a agrega, de a uni, de a conglomera.

agregare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
agregáre (a-gre-) s. f., g.-d. art. agregắrii; pl. agregắri

agregare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AGREGÁRE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; agregație. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele. — V. agrega.