afirma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AFIRMÁ, afírm, vb. I.
1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm).
2. Refl. A se remarca, a se manifesta în chip deosebit. – Din
fr. affirmer, lat. affirmare.afirma (Dicționar de neologisme, 1986)AFIRMÁ vb. I. 1. tr. A spune, a susține ceva cu tărie, a declara categoric, ferm; a susține că ceva este adevărat.
2. refl. A se evidenția, a se remarca. [P.i.
afirm. / < fr.
affirmer, cf. lat.
affirmare].
afirma (Marele dicționar de neologisme, 2000)AFIRMÁ vb. I. tr. a susține, a declara categoric, ferm. II. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva. (< fr.
affirmer, lat.
affirmare)
afirma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AFIRMÁ, afírm, vb. I.
1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm).
2. Refl. A se face remarcat, a se manifesta în chip deosebit. –
Fr. affirmer (
lat. lit. affirmare).
afirma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)afirmá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
afírmăafirmà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)afirmà v.
1. a asigura că un lucru este, a zice da;
2. a se arăta că are cutare talent sau cutare caracter:
s’a afirmat ca poet.