afabil - explicat in DEX

afabil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AFÁBIL, -Ă, afabili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Binevoitor, cordial. – Din lat. affabilis, fr. affable.

afabil (Dicționar de neologisme, 1986)
AFÁBIL, -Ă adj. Cordial, binevoitor; primitor. [Cf. fr. affable, lat. affabilis].

afabil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AFÁBIL, -Ă adj. binevoitor, cordial, prietenos. (< fr. affable, lat. affabilis)

afabil (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AFÁBIL, -Ă, afabili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Binevoitor, cordial. – Fr. affable (lat. lit. affabilis).

afabil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*afábil, -ă adj. (lat. affábilis, d. ad, la, și fari, a vorbi). Blînd, bine-voitor, prietenos. Adv. Cu afabilitate.

afabil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
afábil adj. m., pl. afábili; f. afábilă, pl. afábile

afabil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
afabil a. care primește și ascultă cu bunăvoință.

afabil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AFÁBIL, -Ă, afabili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Binevoitor, cordial. — Din lat. affabilis, fr. affable.