adunătură - explicat in DEX

adunătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare, gloată, strânsură. – Aduna + suf. -ătură.

adunătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Tot format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare; gloată. – Din aduna + suf. -(ă)tură.

adunătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
adunătúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Gloată, sobor. Azĭ. Strînsură, societate de oamenĭ nevrednicĭ adunațĭ din toate părțile: o adunătură!

adunătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
adunătúră s. f., g.-d. art. adunătúrii; pl. adunătúri

adunătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
adunătură f. 1. strânsură (de lucruri); 2. întâlnire de oameni de rând și fără țintă serioasă.

adunătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ADUNĂTÚRĂ, adunături, s. f. 1. Grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; grămadă nesistematizată. 2. (Peior.) Grămadă de oameni adunați din întâmplare, gloată, strânsură. — Aduna + suf. -ătură.