adulmec (Dicționaru limbii românești, 1939)adúlmec și (vechĭ)
adúlm, aúlm și
úlm, a
-á v. tr. (lat.
ad-olmĭcare saŭ rom.
olm, miros, compus ca
ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ [!] ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ):
un cîne [!] care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9).
Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129);
hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ [!]. – Și
dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și
ulmesc (Mold. sud):
îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom.
úlmic, a
-a (d.
olmu, olm). V.
aput și
oblicesc 1.