adulmeca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADULMECÁ, adúlmec, vb. I.
Tranz. și
intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦
Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [
Var.: (
reg.)
adurmecá vb. I] –
Et. nec.adulmeca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)adulmecá (-c, -át), vb. – A simți prin miros prezența unui animal, a omului etc. –
Var. adulma. Origine obscură. Posibil din
lat. *
adŏsmāre, de la *
ŏsmāre (din
gr. ὀσμάω „a adulmeca”, ὀσμή „miros”). Din *
ŏsmāre provin
sp. husmear, it. ormare (
ven. usmar),
rom. urma; din *
adŏsmāre › *
adŏrmāre provin
it. aormare (REW 6112; Prati) și
rom. adulma. Adulmeca presupune un
der. lat. *
adŏsmĭcāre; dar chiar așa,
der. este dificilă din punct de vedere fonetic. Pușcariu 29 (urmîndu-l pe Hasdeu 386) presupune un
lat. *
adolmicare, de la
olere (
cf. DAR). Philippide,
Principii, 295, se gîndea la o
der. directă de la
urmă; iar Pascu, I, 181, propune
lat. *
adŏrmĭcāre. –
Der. adulmecător, adj. (care are miros bun).
adulmeca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADULMECÁ, adúlmec, vb. I.
1. Tranz. și
intranz. (Despre animale) A simți sau a se strădui să simtă, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc.
2. Tranz. Fig. (Despre oameni) A căuta să afle, a umbla după...; a urmări; a da de urmă; a observa, a supraveghea.
Avem oameni care adulmecă galbenii (NEGRUZZI). ♦
Refl. A se cerceta cu neîncredere unul pe altul; a se măsura, a se scruta. [
Var.: (
reg.)
adurmecá vb. I]
adulmeca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adulmecá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
adúlmecăadulmecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)adulmecà v.
1. a mirosi urma vânătorului (de fiare);
2. a cunoaște vânatul după miros (de câini):
copoiul adulmecă dâra fiarei prin pădure; 3. fig. a presimți:
adulmecă orice mișcare a Domniei OD. [Vechiu-rom.
a ulmeca, din
olmu, miros (v.
ulma)].
adulmeca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADULMECÁ, adulmec, vb. I.
Tranz. și
intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦
Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (
reg.)
adurmecá vb. I] —
Et. nec.