adopta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADOPTÁ, adópt, vb. I.
Tranz. 1. A înfia un copil.
2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc.
3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din
fr. adopter, lat. adoptare.adopta (Dicționar de neologisme, 1986)ADOPTÁ vb. I. tr. 1. A înfia un copil.
2. A-și însuși felul de a fi al cuiva. ♦ A alege cu predilecție, a admite. ♦ A accepta (prin vot). [P.i.
adópt, 3,6
-tă, conj.
-te. / < lat.
adoptare, cf. fr.
adopter, germ.
adoptieren].
adopta (Marele dicționar de neologisme, 2000)ADOPTÁ vb. tr. 1. a înfia un copil. 2. a-și însuși felul de a fi al cuiva. ◊ a alege cu predilecție. 3. a accepta (prin vot). (< fr.
adopter, lat.
adoptare)
adopta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADOPTÁ, adópt, vb. I.
Tranz. 1. A înfia un copil.
2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc; a accepta ceva în urma unui vot. –
Fr. adopter (
lat. lit. adoptare).
adopta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adoptá (a ~) vb., ind. prez. 3
adóptăadoptà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)adoptà v.
1. a lua de suflet, a înfia;
2. a alege cu preferință pentru sine, a-și însuși:
a adopta o părere; 3. a admite, a primi:
Camera a adoptat legea.adopta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADOPTÁ, adópt, vb. I.
Tranz. 1. A înfia un copil.
2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc.
3. A accepta ceva în urma unui vot. — Din
fr. adopter, lat. adoptare.