adonis (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADÓNIS s. m. invar. Nume care se dă (după un personaj legendar din antichitate) unui tânăr foarte frumos. – Din
fr. adonis.adonis (Dicționar de neologisme, 1986)ADÓNIS s.m. Nume dat unui tânăr foarte frumos. [Cf.
Adonis – zeu al tinereții și al frumuseții bărbătești la greci].
adonis (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adónis (tânăr frumos, fluture) s. m., pl.
adónișiadonis (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Adónis (zeu) s. propriu m.
adonis (Marele dicționar de neologisme, 2000)ADÓNIS s. m. (fam.) bărbat tânăr foarte frumos. (< fr.
adonis)
adonis (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ADONIS 1. Divinitate feniciană a vegetației, al cărei cult a fost introdus în lumea greco-romană. Mitul morții și al renașterii sale este simbolul vegetației care moare și reînvie în fiecare an. Iubit de Afrodita.
2. Mic asteroid (diam. sub 2 km.) care se poate apropia destul de mult de Pămînt (pînă la cîteva milioane de kilometri); a fost descoperit în 1936 de către astronomul belgian E. Delporte.
adonis (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADÓNIS s. m. invar. (Adesea ir.) Nume care se dă (după un personaj legendar din antichitate) unui tânăr foarte frumos. –
Gr. Adonis (
lat. lit. Adonis, -idis).
adonis (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADÓNIS, adoniși, s. m. 1. Nume care se dă (după un personaj legendar din Antichitate) unui tânăr foarte frumos.
2. Fluture cu aripile de culoare albastră-deschis. – Din
fr. adonis.adonis (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Adonis, tînăr frumos, iubit de Aphrodite. S-a născut din dragostea incestuoasă a Myrrhei pentru tatăl ei, Cinyras. Copleșită de rușine, Myrrha s-a ascuns în pădure și a fost transformată de Aphrodite, căreia i s-a făcut milă de ea, într-un arbore. Zece luni mai tîrziu, dintr-o crestătură făcută în coaja copacului s-a născut Adonis. Uimită de frumusețea copilului, Aphrodite îl ia sub ocrotirea ei. Mai tîrziu ea îl încredințează Persephonei, ca să-l crească. La împlinirea termenului stabilit Persephone însă nu vrea să i-l mai înapoieze. Atunci cele două zeițe recurg la judecata lui Zeus. Hotărîrea lui e următoarea: patru luni din an Adonis avea să le petreacă sub pămînt la Persephone, patru luni pe pămînt cu Aphrodite și celelalte patru unde va voi el. Crescînd mare, Adonis rămîne cîte opt luni lîngă Aphrodite și doar petru luni lîngă Persephone. După o altă versiune, dragostea Aphroditei pentru Adonis trezește gelozia lui Ares. La o vînătoare, zeul războiului asmute asupra lui Adonis un mistreț, care-l sfîșie. De moartea frumosului tînăr sînt legate mai multe legende. După una, Aphrodite, îndurerată, a vărsat atîtea lacrimi cîte picături de sînge au curs din trupul lui. Lacrimile ei s-au transformat în tot atîtea flori: anemonele. După o altă legendă, alergînd în ajutorul tînărului rănit, Aphrodite și-ar fi înțepat picioarele în spinii trandafirilor. Sîngele ei, stropind albul lor imaculat de pînă atunci, le-a dat culoarea trandafirie. Cultul lui Adonis era de origine feniciană: el simboliza, printre altele, moartea naturii în timpul iernii și renașterea ei la viață, primăvara.
adonis (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Adonis m.
Mit. 1. june grec de o frumusețe rară, iubit de Venere; ucis de un mistreț, zeița îl prefăcu într’o floare (
dedeței);
2. fig. tânăr frumos sau care caută a se arăta frumos.