admirativ - explicat in DEX

admirativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Din fr. admiratif, lat. admirativus.

admirativ (Dicționar de neologisme, 1986)
ADMIRATÍV, -Ă adj. (adesea adv.) Cu admirație. [Cf. fr. admiratif, lat. admirativus].

admirativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ADMIRATÍV, -Ă adj. (și adv.) cu admirație. (< fr. admiratif, lat. admirativus)

admirativ (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. – Fr. admiratif (lat. lit. admirativus).

admirativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*admiratív, -ă adj. (lat. admirativus). Care arată admirațiunea: gest admirativ.

admirativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
admiratív adj. m., pl. admiratívi; f. admiratívă, pl. admiratíve

admirativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
admirativ a. care exprimă admirațiune: gest admirativ.

admirativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprimă, care arată admirație. — Din fr. admiratif, lat. admirativus.