adjectiv - explicat in DEX

adjectiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. – Din fr. adjectif, lat. adjectivum.

adjectiv (Dicționar de neologisme, 1986)
ADJECTÍV s.n. (Gram.) Clasă morfologică flexibilă care determină un substantiv și denumește o însușire sau însoțește un substantiv. [< lat. adiectivum, cf. fr. adjectif].

adjectiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ADJECTÍV s. n. parte de vorbire (flexibilă) care determină un substantiv, denumind o însușire. (< lat. adiectivum, fr. adjectif)

adjectiv (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe, însoțind și determinând substantivul care exprimă numele acelui obiect sau al acelei ființe. – Fr. adjectif (lat. lit. adjectivum).

adjectiv (Dicționaru limbii românești, 1939)
*adjectív n., pl. e (lat. adjectivus, care se adaugă). Gram. Cuvînt adăugat unuĭ substantiv ca să-l califice saŭ să-l determine. Adj. Formă adjectivă saŭ adjectivală. – Fals adĭectiv.

adjectiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
adjectív s. n., pl. adjectíve

adjectiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
adjectiv n. vorbă adaosă la un substantiv spre a-l califica sau determina.

adjectiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ADJECTÍV, adjective, s. n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. — Din fr. adjectif, lat. adjectivum.