adeverire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ADEVERÍRE,adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. – V. adeveri.
adeverire(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ADEVERÍRE,adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri; confirmare; realizare.
adeverire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) adeveríre s. f., g.-d. art. adeverírii; pl. adeveríri
adeverire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ADEVERÍRE,adeveriri, s. f. Faptul de a (se) adeveri. — V. adeveri.